Prima intalnire
Ieri m-am intalnit pentru prima oara cu Ea. Am mai auzit vorbindu-se despre existenta Ei, i-am vazut operele, mai simple sau mai complexe sau mai inspaimtatoare.
Dar nu am crezut ca ma voi intalnii asa devreme cu ea.
Dimineata cand asteptam autobuzul tremuram toata si aveam furnicaturi in tot corpul. Imi ziceam: ce mai am si azi? ce tot reactionez asa?Chiar inainte sa ajung la spital iar o luase razna coprul meu si aveam acel sentiment numit "unagi" ( numit de mine si de o prietena de a mea...cuvant descoperit intr-un serial devenit o obsesie! ) si m-am gandit atunci: " Azi se va intampla ceva extraordinar! Azi e o zi mare!". Eram foarte incantata si nu stiam ce avea sa vina,dar eram sigura ca va fi de bine si exceptional!
Ma intalnesc cu Tiago si Pawel si ne incepem in mod normal ziua vorbind aiurea si discutand despre balul lor mascat si tot in lumea noastra. Ne apucam in final de treaba dar nimic spectaculos.......
Ea inca nu isi facuse aparitia sau cel putin eu nu o simteam.
Vine vizita si incepem sa ne plimbam prin saloane. In salonul femeilor discutam diverse cazuri si o auzeam pe pacienta cum respira.Era imposibil sa nu te gandesti la saraca femeie cat sufera. Se auzea continuu acea respiratie agonica si nu stiam ce sa facem sa isi revina. Stiam ca e in ultima faza.
Cam atunci a aparut Ea. Era deasupra femeii asteptand sa isi termine respiratiile. Cine stie de cat timp astepta dar nu a fost foarte lunga asteptarea. A fost destul de draguta sa ne dea de inteles ca e acolo si ca va pleca curand lasand mici indicii auditive si olfactive. Eram usor speriata pentru ca nu stiam cat sta si incercam sa refuz ca e acolo cu noi, incercam din rasputeri sa ma concentrez asupra celorlalti pacienti.
La un momendat doamna doctor ridica masca de oxigen. Inca respira.
Pune masca la loc. Un firicel de sange se scurge pe marginea dreapta a gurii alunecand usor pe pielea ingalbenita si lispita de viata. Asta a fost tot.
Apoi Ea a plecat,incet , fara graba.Pacienta abia se misca fiind bolnava si stand atata timp la pat.Ea nu s-a grabit.
Azi.....in acelasi pat,era alta pacienta. Salonul era linistit. Parca nici nu vizitase Moartea ieri.
Dar nu o sa uit niciodata acea fata calma si rabdatoare si felul ciudat de a lucra.
Dar nu am crezut ca ma voi intalnii asa devreme cu ea.
Dimineata cand asteptam autobuzul tremuram toata si aveam furnicaturi in tot corpul. Imi ziceam: ce mai am si azi? ce tot reactionez asa?Chiar inainte sa ajung la spital iar o luase razna coprul meu si aveam acel sentiment numit "unagi" ( numit de mine si de o prietena de a mea...cuvant descoperit intr-un serial devenit o obsesie! ) si m-am gandit atunci: " Azi se va intampla ceva extraordinar! Azi e o zi mare!". Eram foarte incantata si nu stiam ce avea sa vina,dar eram sigura ca va fi de bine si exceptional!
Ma intalnesc cu Tiago si Pawel si ne incepem in mod normal ziua vorbind aiurea si discutand despre balul lor mascat si tot in lumea noastra. Ne apucam in final de treaba dar nimic spectaculos.......
Ea inca nu isi facuse aparitia sau cel putin eu nu o simteam.
Vine vizita si incepem sa ne plimbam prin saloane. In salonul femeilor discutam diverse cazuri si o auzeam pe pacienta cum respira.Era imposibil sa nu te gandesti la saraca femeie cat sufera. Se auzea continuu acea respiratie agonica si nu stiam ce sa facem sa isi revina. Stiam ca e in ultima faza.
Cam atunci a aparut Ea. Era deasupra femeii asteptand sa isi termine respiratiile. Cine stie de cat timp astepta dar nu a fost foarte lunga asteptarea. A fost destul de draguta sa ne dea de inteles ca e acolo si ca va pleca curand lasand mici indicii auditive si olfactive. Eram usor speriata pentru ca nu stiam cat sta si incercam sa refuz ca e acolo cu noi, incercam din rasputeri sa ma concentrez asupra celorlalti pacienti.
La un momendat doamna doctor ridica masca de oxigen. Inca respira.
Pune masca la loc. Un firicel de sange se scurge pe marginea dreapta a gurii alunecand usor pe pielea ingalbenita si lispita de viata. Asta a fost tot.
Apoi Ea a plecat,incet , fara graba.Pacienta abia se misca fiind bolnava si stand atata timp la pat.Ea nu s-a grabit.
Azi.....in acelasi pat,era alta pacienta. Salonul era linistit. Parca nici nu vizitase Moartea ieri.
Dar nu o sa uit niciodata acea fata calma si rabdatoare si felul ciudat de a lucra.
Comentarii
Trimiteți un comentariu