Alive?

"Why do we have to bleed to proof we are alive?"

Cam asa sta situatia pentru toti. parca e un "trebuie" sa simti ceva foarte puternic ca sa te consideri in viata. E ceva din noi care ne zice asta.
Eu ma lupt de un an de zile cu ideea asta si incerc sa mi demonstrez ca nu e asa....ca sunt in viata si cu mici trairi, simtiri de o noapte, energii de 5 minute culese din iarba rar atinsa, fluturi in stomac efemeri.

Desi sunt constienta ca nu este suficient....dar pana la urmatorul imi e de ajuns cat sa traiesc,cat sa nu mor, cat sa ramana patul cald pentru venirea lui. Dar tanjesc dupa acel sentiment enorm care te face sa sangerezi pana la ultima rasuflare. De ce? Nu stiu.......poate e acea cautare a "fat-frumosului" cu care am fost indoctrinate inca din fasa.
Poate exista poate nu exista.......dar noi suntem educate sa l cauta si sa ne dam seama din prima ca el este! De parca nu ar fi si alta varianta, de parca nu ar putea exista intr-o persoana pe care nu ai agreat-o la inceput, sau intr-un prieten ce si-a schimbat "aerul" sau in cel mai respingator om din punct de vedere fizic.

Astfel de un an de zile caut neincetat mintindu-ma ca nu fac asta, mintindu-ma ca imi e de ajuns tipul de aseara, colegul nou, amantul, privirea de la biblioteca, strainul din decanat si tot asa.......
Mintindu-ma ca imi sunt de ajuns prietenii, cartile, scoala, familia, simpsons si south park, ratele ce au ramas, frunzele, buburezele, libelulele, cainele zdrenturos si murdar, floarea udata suficient de rar, telefonul de la arad, intalnirea de pe CS, si miile de idei ce imi zboara fara incetare si sangerez ca nu reusesc sa le prind pe toate si sa le materializez.......

Si toate astea pana imi zice un prieten drag "stiu ca il iubesti in felul tau si totusi in acelasi timp il cauti pe print..."......si imi dau seama ca ma minteam....si o sa ma mint in continuare.......

i am still alive......in a way :)